Be a sport, forward funny mails.

Daca tipul asta e atat de misto incat are capacitatea de a se autoironiza in halul asta si sa-i iasa (ceea ce sper ca face... ?!), atunci imi permit sa preiau mingea de la fileu si sa ma joc o varianta de "Your mamma's so fat...", pe marginea filmului. Mi-a facut ziua cand l-am primit, asa ca merita un post pentru ca e de-a dreptul demential. Asa ca:

1. Dupa cum spuneam, Beyonce who??

2. Motto-ul lui, rostit in fiecare seara, inainte de culcare, motivatia pentru a merge mai departe, pentru a invata inca o miscare si inca o miscare si inca o miscare: "i'm bringing sexy back."

3. Eu zic ca are sanse sa aiba odata si odata corpul lui Beyonce. Sanii ii are, mai cu burta sa faca ceva. Dar, vesti bune! Brad si Angelina au intrat deja in tratative cu el ca, imediat dupa nastere, sa intocmeasca actele in vederea adoptarii tripletilor ce-i poarta, ca el sa se poate dedica fara impedimente carierei de dansator. Oh, you Brad and Angelina, you...

4. Baietii de la YMCA sigur i-au dus dorul saptamanile cat a exersat coregrafia.

5. Nu cred ca Oprah n-ar avea ceva de zis cu privire la acest film. Ma gandesc ca a devenit atat de popular, incat va promova body-urile negre si le va pune pe lista "Oprah's favorites", oferindu-le cadou celor din public care vor tipa de extaz si vor varsa o lacrima, nevenindu-le sa creada.

6. Daca majoritatea homosexualilor se simt femei in corpuri de barbati, el are o problema mult mai grava. Dupa atitudine si talentul la dans (pe care nu-l putem nega), el e o negresa ofuscata, dracoasa rau, sexy de mama focului, toata fibra si muchiulet, prinsa intr-o tona de grasime... Tu cum te-ai simti??

7. Jay-Z, pazea!! Daca e asa de pasional vis-a-vis de Beyonce, fii sigur ca ravneste la barbatul ei.

8. Daca as avea un prieten gay, as vrea sa fie el si nu as accepta sa umble imbracat in altceva decat spandex, all spandex, all day long. Mi-ar ridica moralul din uber multe puncte de vedere.

9. Filmul l-a pus el pe net sau a ajuns printr-un concurs ciudat de circumstante? Sper ca el. Asta arata ca are cohones. Nu ca outfit-ul lui nu ne-ar arata ca are ...

10. Ma gandesc la mama lui... cred ca e mandra de fiul ei. Sigur tot cartierul stie de his little routine ;)), cum s-a ajuns el in viata, manaca-l-ar mama de baiat frumos!

11. Indiferent care ar fi numele lui, care banui a fi Jerry (nu stiu de ce, dar are fata de un Jerry) cred ca e mai mult decat obisnuit sa fie salutat pe strada cu "All the single ladies! All the single ladies!"

12. Mi-ar placea sa-i vad fata lui Simon Cowell de la American Idol daca s-ar prezenta la o preselectie... Si da, pun pariu ca e american.

13. Daca a facut-o sa-i faca in ciuda unui fost iubit care n-a vrut sa-l ia de sotie si care i-a spus ca nu e pe atat de sexy pe cat e Beyonce, ala isi roade unghiile de ciuda acum ... presimt ca a lovers quarrel a declansat asta.

14. Pun pariu ca a facut cura de slabire inainte sa fie multumit de modul in care arata si sa se decida ca e momentul sa faca filmul. You know how us girls are.

15. Daca adaugi un tutu alb body-ului, eu zic ca ar fi perfect ca prima balerina in Lacul lebedelor. Si da, as plati sa-l vad. Le-as lua tuturor prietenilor mei bilete in primul rand.

16. Asteptam cu sufletul la gura filmul cu coregrafiile urmatoarelor videoclipuri: Kelis-Milkshake, Christina Aguilera-Dirty, Ben Benassi-Satisfaction, Chris Isaak-Wicked game, Khia-My neck, my back... Ssssssexy!!

PS Multumesc Micky pentru forward.

To the world, i live my life quietly

Nu imi place ca lumea sa stie de mine, de ce simt, traiesc, de tumultumul vietii mele, nici chiar de bucuriile mele. Nu am in mine nici macar farama de sadism satisfacator de a jubila ca X sau Y ar stii ca sunt bine si fericita, in ciuda lor. Nu-mi taiesc viata prin prisma celorlalti si in nici un caz pentru ei. Ii refuz lumii orice recenzie vis-a-vis de viata mea. E a mea. Ba mai mult, ridic ziduri in jurul meu, sunt rece si nu socializez usor. Am invatat, totusi, sa socilaizez gratuit, asta e adevarat, dar niciodata nu mi-as deschide sufletul cuiva pe care l-am cunoscut azi, decat probabil daca as avea siguranta ca nu o sa ne mai vedem vreodata sau ca nu exista nici un fel de legatura intre noi care ar putea favoriza un ecou a ceea ce s-ar vedea in deschizatura sufletului. Prefer ca lumea sa nu stie de mine. Cand spun lumea, vorbesc de cei care graviteaza in jurul meu, dar nu imi sunt amici sau in nici un caz prieteni, clar.
Azi, m-a socat o intamplare. Mi se intampla, cu siguranta, cele mai ciudate lucruri posibile si interesant e ca nu mi se intampla uneori, ci constant. Trebuie ca sunt speciala.
A intrat, azi, in biroul meu un barbat pe care il stiu tangential. O cunostinta, nici macar amic, nici pomeneala prieten. Din categoria "lume". Un barbat pe care de cand il stiu, respectiv doua, trei luni de zile, m-a surpins mereu cat e de prietenos. Good friendly, funny friendly, genul de om care, atunci cand te intalneste, te prinde de umeri, te smuceste de doua ori si te intreaba cu un zambet Colgate: "Ce faaaaaaaaaaci?". Deci, a intrat acest barbat in biroul meu. Cand am ramas doar eu cu el, il intreb "De cati ani esti in Romania?", el avand cetatenie straina. Se uita la mine dupa care incepe sa curga urmatorul dialog halucinant:
- "De opt ani... Tu chiar nu iti amintesti de mine? Chiar imi doream ocazia sa te intreb asta."
- "...?!... ar trebui sa-mi amintesc de tine dintr-o alta circumstanta decat cea in care ne aflam acum? Scuza-ma, dar chiar nu imi amintesc sa ne mai fi intalnit."
- "Ar trebui, avand in vedere ca, de exemplu, te-am vazut de cel putin trei ori plangand... Nu iti amintesti?"
- "Plangand?! Esti sigur? Nu imi amintesc si nu-mi pot imagina cum ai fi putut fii martor la asa ceva, de trei ori chiar si eu sa nu-mi amintesc... Sunt socata... Esti sigur? Dupa ce plangeam? Plangeam dupa un barbat sau de ce plangeam?!"
- "Da, normal."
- "Cred ca ma confunzi. Despre cine crezi tu ca e vorba? Imi cer scuze din nou, stiu ca am o problema in a retine uneori numele oamenilor pe care ii cunosc, mai si uit ca mi-au fost prezentati candva, dar asa ceva sunt sigura ca mi-as aminti."
- "Da, ai dreptate. Ai probleme mari, ai avut si ai, dar discutam despre asta alta data, nu e nici o graba."
- "Nu fi copil, n-am sa pot dormi la noapte. Spune-mi."
- "Nu, alta data, nu e nici locul nici momentul."
- "Nu pot sa cred. Spune-mi."
Si pentru ca in birou a mai intrat o persoana, discutia s-a incheiat aici, cordial, cu un "Multumesc de ajutorul acordat. La revedere."
Am ramas perplexa. Nu am numarul lui de telefon, nu stiu unde sta, nu stiu cand si daca va mai pasi in biroul meu. Ma trezisem dimineata vesela, m-am uitat pe geam si am constatat ca e o zi atat de frumoasa si chiar mi-am zis: "Ce zi frumoasa si tu, Jules, chiar nu ai nici o grija pe lumea asta." By lunch, eram turbata de nervi, again ma simteam violata si expusa si simteam urmele de bocanci in sufletul meu ca jarul si toate astea pentru ca o cunostinta mi-a spus ca m-a vazut plangand de trei ori, dupa un barbat!! si ca am probleme. M-am rusinat, i swear. Un barbat cu care, per total, exceptand discutia de mai sus, cred ca am schimbat 30 de fraze in viata mea, din cate imi amintesc eu, si oricum fraze goale. Un strain ma cunoaste? Ma cunoaste?? Nu pot sa cred.
Toata dupa masa am facut exercitii de memorie, and here's the thing. Cei opt ani de zile de cand e el in Romania, acopera intreaga mea existenta romantica, asa ca evenimentele despre care el vorbeste, that allegedly happend, ar putea implica toti barbatii din viata mea. Dar nu am plans pentru toti, asta e clar. Si oricum, pentru cei pentru care am plans, daca am facut-o, daca m-am dat vreodata cu fundul de pamant, i did it quietly, nu in lume. E absurd... Cred totusi ca e o confuzie la mijloc. Adica... mi-as aminti, asa-i? Eu asa zic.
Abia astept lamuririle. Fie e o confuzie, dupa cum ziceam, fie e un bluff. A good bluff, given the fact that it got me so worked up.
Mi se intampla, cu siguranta, cele mai ciudate lucruri posibile... To the world, i live my life quietly... or do i?

News report

This is Miranda Veracruz de la Jolla Cardinal, reporting live to you from the public square. Due to recent events and disclosures, the character known as Ana-Elena was, today, burned at the stake. The crowds, predominantly male, were pleased to death.
Back to you Jules.

I idolize you. What's your middle name?

In dimineata asta am savurat cafeaua cu buna mea prietena, Ana-Elena. Imi plac momentele de confidente si tihna cu ea, sunt momente interesante, de introspectie, in aburi de cafea, ceai, sau vin ocazional, invaluite in fumul unei tigari ce se ridica lenes dintr-o scrumiera. De regula, cand stau cu cineva la cafea, se aude in fundal o muzica, sa ne acompanieze povestile. Un fel de soundtrack al intalnirii. Cu Ana-Elena nu. Nu se aude nici o muzica in fundal, stam in liniste pentru a ne auzi chiar si gandurile care inca nu s-au transpus in vorbe si discutam molcom, aproape soptit.
Invartind lingurita in cana, am auzit-o incepand sa povesteasca despre ce se mai intampla cu ea:
“Ma simt ca dupa o revolutie, traiesc o stare de democratie. Ma simt mai libera decat am fost vreodata, tanara dar coapta, cu o pofta de viata de nedescris. Uneori, am asa o stare de surescitare interioara incat imi vine sa imi pun baschetii in picioare si sa alerg kilometri intregi. As muta munti, nu alta. Am o stare de bine ce ma face sa vad in jurul meu lucrurile marunte ale vietii, care mi se par atat de frumoase incat nu ma pot abtine sa nu zambesc si sa le las sa-mi faca ziua. Sarbatoresc viata cu fiecare secunda ce trece. Azi, de exemplu, eram in masina, conduceam pe un bulevard ce merge paralel cu calea ferata si mi-am dat seama, la un moment dat, ca in stanga mea, trenul era in sincron cu mine. Masinaria aia metalica, enorma, mergea in rand cu mine, cu aceeasi viteza, luand aceleasi curbe. Si am zambit la vederea simbiozei ciudate la care eram partasa, dansand dupa cum ne ducea drumul. Mi-a facut ziua. Am innebunit, stiu, e o nebunie ce-ti spun, dar toata dinamica drumului, a masinii, a trenului m-a facut sa simt ca sunt in viata si sa ma bucur de asta. As putea sa zbor, jur. Si toate astea din cauza a doi barbati. Doi. Ei au pus in mine sangele in miscare. Am cunoscut, nu cu mult timp in urma, atat barbatul cu care vreau sa ma trezesc in fiecare dimineata si cu care vreau sa-mi petrec zilele cat si barbatul cu care vreau sa calc stramb in fiecare noapte. Si ii ador pe amandoi si ei pe mine. N-am mai trait niciodata asa ceva! Sunt doi barbati perfecti pentru mine, din puncte de vedere diferite, dar perfecti. Sunt norocoasa, stiu, si ai putea spune ca imi bat joc de norocul de a cunoaste doi barbati perfect match si totusi sa nu fac lucrul intelept si sa aleg unul din ei, ca doar asa e vorba, alergi dupa doi si ramai fara nici unul, dar nu ma pot abtine, ii vreau pe amandoi si ii vreau acum. Fac o echipa grozava si ei nici nu stiu asta. Iar daca renunt la unul, n-am sa-l mai vreau pe celalalt, sunt sigura. Si uite asa, ma simt ca un vulcan, nu ma gandesc la nimic altceva decat la sex, toata ziua, toata ziua, toata ziua, toata ziua, sex prin toti porii, in minte, in vise, pe buze, dimineata, dupa masa, seara. Si cel mai interesant e ca n-am remuscari. Nici macar urma de asa ceva. Gust din machiavelli-ism cu o pofta de speriat. Unul pleaca, altul vine, nu apuc sa-mi trag rasuflarea. Senzualiatea e la cote maxime, mai apriga ca niciodata. Si ce unul porneste, continua celalalt. E o nebunie. Daca la inceput, cu unul eram blanda, docila, afectuoasa iar cu celalalt eram dezlantuita, nesabuita si mereu avand pe buze cuvintele „mai mult”, acum s-au intalnit cele doua si sunt EU cu amandoi. Unul imi maseaza picioarele si imi saruta ochii, ma strange in brate si-mi spune: „I idolize you.” Celalalt ma suna sa ma intrebe what’s my middle name. „Why do you want to know?” „I’m booking tickets for the weekend in London. I know a swingers bar i want to take you to. We’ll have a blast. Pack lightly.” Si nu am remuscari! Sunt papusar. Nu m-am atasat, nu am nimic, deci nu am nimic de pierdut. Iau totul asa cum vine. Am gasit condimentele ce lipseau vietii mele: sarea si piperul. Nu stiu cat va mai dura toata nebunia asta, dar am sa musc din ea fara sa ma gandesc de doua ori si am sa ii fur tot farmecul posibil pentru ca imi da energia unei stari de invincibilitate care e high-ul cel mai high. Simt ca as putea face orice pe lumea asta si mai important e ca am cheful necesar sa fac orice pe lumea asta. O prietena de-a mea lua in considerare, mai acum ceva vreme, implanturi de marire a sanilor si m-a intrebat daca nu vreau si eu, sa le facem impreuna. Am sunat-o recent si i-am zis ca in ritmul asta, va trebui sa renunt si la sanii pe care ii am, pentru ca ma vor incurca. Logic ar fi sa-mi fac operatie de schimbare de sex FOR I AM BECOMING A MAN.”
Ne-am terminat cafeaua, am sarutat-o pe crestet si a plecat. Ma bucur pentru ea.

Voila, le portret sans retouche

Azi, mi-am ridicat ochii din carti si mi-am dat seama ca sunt in ajun de Mos Nicolae si aproape de Craciun si mai putin si vine Anul Nou... Mi-am dat seama de lucrul asta luand masa singura, intr-un restaurant la etajul noua, cu priveliste absolut breathtaking spre Palatul Parlamentului, admirand un apus superb... Langa geam, impodobit, un brad de Craciun, alb cu auriu. Si se auzea cantand Edith Piaf, La vie en rose... Am mai trecut anul asta si pe langa alti brazi impodobiti, dar asta a fost primul pe care l-am remarcat. Primul brad impodobit al anului. Si Edith Piaf... nici pe ea nu cred ca am auzit-o anul asta cantand La vie en Rose... si uite asa, s-au intalnit doua lucruri frumoase si mi-au facut seara. Ma bucur ca vine Craciunul, ma bucur ca se termina anul, dar cel mai important lucru e ca ma bucur...

Never underestimate the power of stupid people in large groups

Mda... si au fost alegeri. Ne meritam conducatorii?!? ...vreau sa emigrez, pot?
As vrea sa apuc vremea cand sa vad pe micul ecran un lider politic capabil sa lege doua fraze in mod cursiv, natural, americaneste, fara sa se uite obsesiv si deloc subtil in fituica facuta de Gigi de la partid, baiat dragut, care sigur a facut 2-3 variante de discurs: o varianta pentru cazul in care trebuie sa scoata obraz curat daca partidul a pierdut rusinos rau, una care sa lase loc curtarii altor partide pentru eventualitatea aliantelor si una gretos de aroganta care sa inceapa cu: "Adevarata valoare s-a vazut, electoratul a ales intelept..." Revin la a doua fraza a acestui post, doar ca nu revin la ea ca la o intrebare retorica, ci ca la o afirmatie dureroasa. Aceste cuvinte chiar ne doare.
Mda...

Postul de dimineata

S-au incheiat cele cinci ore de somn pentru mine... nu mi-au ajuns, evident. Cu ochii lipiti initial, acum doar pufosi, cu amorteala inca in mine, fara sa-mi fi baut cafeaua si fara sa fi vorbit un cuvant pe ziua de azi, am decis ca decat sa mai aman alarma a N-a oara, mai bine ma ridic putin mai sus in pat, imi pun o perna la spate, deschid laptopul si scriu despre... alarma si amanatul ei.

Nu suport alarma. I am not a morning person !! Si pe langa asta, n-ati observat ca intotdeauna strica visele bune, la mustata? Fix cand nu trebuie suna. Party spoiler!!

Mi-am amintit un fragment de stand up comedy de-a lui Seinfeld. Povestea despre cum mintea, aflata in denial, care nu e doar un rau in Egipt, se lupta din rasputeri sa incorporeze alarma in vis, numai sa nu accepte faptul ca, da, e gata somnul si da, e dimineata si da, hai ridica-te din pat.

Bless me, tocmai am stranutat de patru ori!! Daca nu stiam ce-mi lipseste, acum stiu. O raceala. Tuse si nasuc infundat?!

Sunt tanara si mi-e somn, asta e adevarul. Nu cunosc pe cineva care sa nu fi implinit 45 de ani inca si caruia sa nu-i placa somnul. E o prerogativa a tineretii. Cu toate astea, nu cred ca, vreodata, am sa ajung sa ma trezesc datorita ceasului biologic la... 5 dimineata!! E absurb. Mintea mea e in denial cu privire la ipoteza asta...

Dar revenind la alarma, am decis un lucru. Alarma telefonului meu suna asa:

... care e o melodie draguta si potrivita pentru primele douazeci de secunde in care nu stii pe ce lume traiesti in sensul ca nu te agreseaza prea mult, dar nu vreti sa stiti de cate ori am amanat-o...

Asa ca am decis, ca de maine, alarma telefonul meu sa sune asa:

... sigur am sa ma trezesc mai devreme si sigur cu mai multa energie, iar daca reusesc sa incorporez Thunderstruck in visul meu, am sa ma bat singura pe umar in semn de apreciere.

Iar daca nici asta nu ma va lecui de boala grea a somnului, ramane un singur lucru de facut. Cumpar un ceas din ala retro, metalic, cu clopotei, care suna ca si cand ai bate repede-repede cu o lingura intr-o oala mica, si am sa-l pozitionez la cel putin 20 de metri de pat... sunetul ala sigur n-am sa-l suport si va trebui sa ma ridic sa-l opresc... dar stai, nu-i bine... ala nu are snooze, ma sabotez singura.

Buna dimineata!!

I, robot?

Am inceput o lista azi... nu cred ca exista cineva care sa intruneasca toate cele cuprinse in ea si sa fie homo sapiens, dar stiu pe cineva care nu este nimic din toate de mai jos. EU...

Tot respectul pentru cei ce:
1. sunt constiinciosi. Aceia care nu si-au scris niciodata caietul de lecturi in ultima seara a vacantei de vara;
2. reusesc sa nu-si arda toate podurile in urma lor... i burn all my bridges;
3. au rabdare, construiesc caramida cu caramida, stiu ca inainte de a fugi, mergi catinel-catinel... eu sunt Run, baby, run! si daca s-a impartit vreodata rabdarea la vreo coada, eu sigur n-am avut rabdare sa stau la ea;
4. sunt multumiti cu ceea ce au. Acum mi-am amintit de "why want the moon when you already have the stars? " mbineee.... ;
5. nu lasa garda jos niciodata, nu spun "ai dreptate", "am gresit" sau "iarta-ma"... Sunt mult mai castigati. Constiinta incarcata, ganduri negre? Bonux Alb al Magdei Catone scoate totul la spalat;
6. sunt intr-atat de motivati de un lucru, incat nu se lasa furati de peisaj. "Ai luat meerreee?" spune tot in materie de sidetrack...;
7. dorm si nu-si duc gandurile cu ei in vise. I hate it when that happens. "Dormi, ai sa te simti mai bine." ... Really?! De obicei, imi duc furtunile cu mine in vise, unde, ca sa vezi, nu exista limite si ma mananca suprealismul care chiar nu ma ajuta cu nimic;
8. vad atat de clar the writing on the wall - I must get an eye check pentru ca de prea multe ori am auzit "... dar era atat de evident!";
9. stiu ca nimic nu se primeste pe gratis. The best things in life are for free?? NIMIC NU E GRATUIT!!!
10. sunt convinsi 100%, fara gram de indoiala, ca urmeaza ceva dupa moarte... I still have to work on the last 1%. Utimul procent e always the trickiest one...;
11. nu repeta aceeasi greseala de doua ori. Shivaree - Bossa nova: "You can't fall down the stairs two times the same way"- I live to tell the story;
12. fac economii. Poate n-am eu habar de ceea ce "zile negre" inseamna de fapt;
13. mereu pun binele lor mai presus de binele tuturor celorlalti. Am pierdut numarul zilelor cand, feeling shitty myself, am raspuns la telefon si am auzit : "Vai, asa o zi aiurea am avut si asa de down ma simt..."... 45 de minute mai tarziu... "Multumesc ca m-ai ascultat, tu cum esti? Am un apel pe celalalt fir, hai ca ne auzim. Pusi!"... Daca ziceam dupa prima fraza "Auzi, i really don't give a flying fuck" eram rea, tare rea... dar puteam sa ma bucur de 45 de minute de viata pe care am sa le cersesc odata, cu siguranta;
14. au stomac pentru orice, atata timp cat le serveste scopului lor. Asta nu pot sa spun ca intr-adevar respect, dar ma fascineaza oamenii astia... The evilness, muahahaha!!;
15. sunt punctuali. Sunt sigura ca si daca mi-as da toate ceasurile cu 15 minute in urma, pentru mine, s-ar inventa jumatatea de ora academica;
16. datorita lor s-a nascut expresia "ignorance is bliss"... Mi-ar placea sa merg in munti, sa cresc oi, sa traiesc out of the fat of the land. Ce uninominale, incalzire globala, fuchsia, Obama, diplomatie, Large Hadron Collider, definitivat?? Branza, mai. Branza!!;
17. reusesc sa nu aiba second thoughts. Laura Marling - New Romantic - "My mind has fucked me over more times than any man could ever know";
18. au un instinct de conservare dezvoltat. Observ, pe zice ce trece, ca sunt din categoria "kamikazeeeee!!!!" Ai zice ca trecand anii, inveti ceva, dar eu chiar nu imbatranesc cu folos...;
19. iau lucrurile asa cum vin, fara sa interpreteze substratul. Vezi 17.
20. gandesc la rece si nu sunt luati prin surprindere de nimic. Dupa ce ca nu sunt 19, am talentul innascut de a lua in considerare toate variantele posibile, mai putin cea care ma pocneste fix in bot.

Eh, cam astea ar fi... Solicit meditatii pentru oricare din cele 20 de puncte de pe lista mea. Va multumesc, noapte buna.

Oameni reali

Invat, am mult de invatat, cica imi cladesc viitorul. Ma chinuie, nu-mi vine natural, asa ca trebuie sa ma folosesc de orice tertipuri pentru a reusi sa fiu robotelul de care Lenin sa fie mandru. Deja, am un dinte impotriva viitorului...
De cateva zile, m-am mutat la mama in apartamentul in care am crescut, pentru ca acolo, in camera mea, am mai invatat si exista deja o rutina a invatatului. Ma ajuta si, in plus, stau cu mama care e alifia mea de suflet. In pauzele de invatat radem, ne hlizim, sunt hranita de cinci ori pe zi, ne facem masti de fata ca-n zilele liceului meu, primesc saruturi pe crestetul capului for no particular reason iar la sfarsitul zilei stam, una langa alta, cocotate in varful patului si ne uitam la te miri ce emisiuni... din astea, lucruri ce le faci cu mama. Dar asta nu este POSTUL DESPRE MAMA. Ala e un post care dospeste in mine si va vedea odata lumina monitorului, dar nu acum... Am stat cateva zile cu mama in casa copilariei mele si n-am putut sa nu ma gandesc la cel mai extraordinar, frumos, destept, cald, real, o forta a naturii barbat pe care il cunosc si il iubesc... fratele meu. Da. Stau cu mama, scriu despre fratele meu... probabil va trebui sa ma intalnesc cu el, ca sa scriu despre mama...
M-am gandit la el... Cate coape, cate bobarnace, cate picioare in fund, cate alergaturi prin casa? Raspunsul: PREA PUTINE... In cate nopti sau dimineti exagerat de matinale i-am batut la usa camerei si i-am zis: „mi-e frica” si el a zis:” vin imediat.”? Raspunsul: IN TOATE. Mi-am amintit Bridge over troubled waters, melodie ce mi-a trimis-o el candva si pe care am luat-o ca pe o promisiune indeplinita ori de cate ori ma uit inspre troubled waters, mesajele si mailurile lui meaningful care ma scurtcircuiteaza o data pentru ca ele contin lucruri atat de frumoase si absolute si inca o data pentru ca imi sunt destinate mie, sunt cu dedicatie... si mi-am amintit un mail ce m-a scuturat de plans prin primavara anului trecut... un mail in care fratele meu mi-a spus pe nume, Iulia! si mi-a scris mi-am amintit cum am crescut impreuna. Cite ne leaga. Cat ai evoluat. Mi-am amintit cit erai de mica, ce par incalcit aveai (mai tii minte? :)), zbierai si te fereai cind te pieptanam (asa face si Gloria), mancam eternele ratise matinale, apoi ieseam afara... Si acum? Acum esti asa frumoasa. Asa suflet bun... Asa il aveai si cind erai mica. Doar ca protestai. Des. Si vehement. Razi? Te iubesc.

Iti multumesc ca esti coltul insorit din mine. Te iubesc si eu.

Vezi, mai, vezi? Cat egoism, chiar si in mame...

Imi strang jucariile si plec... nu ma mai joc cu tine

Leeloo stie. Amelia are dreptate.
M-am trezit ieri dimineata cu un gand in minte, un ultimatum. Ca sa continui una dintre analogiile Ameliei, aveam in fata o farfurie goala si am decis ca, daca pana in dimineata zilei de azi nu se umple, am sa o sparg. E o farfurie foarte enervanta, credeti-ma. E goala de doi ani. De doi ani merg cu ea spre bufet, astept la coada, platesc si ma intorc cu ea tot goala... nu primesc nimic. Asa o farfurie goala nu am mai avut niciodata, dar de atat de mult timp o am in fata incat, atunci cand simt ca mi-e foame, ma intorc instinctiv catre ea. Ironic, asa-i? Sa-ti fie foame si sa te gandesti la o farfurie goala... Deloc constructiv. Amelia are dreptate. Sincer, nici nu stiu cum ar arata farfuria asta plina. Poate de aceea m-am inselat, in nenumarate randuri, ca ea ar fi pe punctul de a se umple. Si am parcurs de atatea ori drumul spre bufet... Ce sa zic? Mi-am auzit numarul strigat si de fiecare data am crezut ca poate, poate asta e drumul norocos. I-am dat fiecarui drum sansa de a-mi potoli foamea. Dar de ce m-am dus la acelasi bufet neprietenos timp de doi ani de zile? E ca si la poker. Indiferent ce mana am, nu ma pot abtine sa nu platesc sa vad toate cartile intoarse, pentru ca da, cred in posibila sansa de castig adusa de ultima carte intoarsa. Si platesc pentru ea... I know, i am a lousy poker player... Si da, fiecare drum spre bufet se termina cu „No more soup for you!!!” God damn it, what did i do wrong, now?!? ... frustrating guy, this soup natzi. Deci, multe multe drumuri spre bufet. Leeloo stie.
M-am trezit azi dimineata cu un gand. M-am gandit la blank si la rogvaiv, la ping-pong, la squash, la lalele, la tango, la sosete trase pe maini, la perle, la panselute... Leeloo stie. Mi-a venit in minte No need to argue anymore. There’s no need for nothing anymore in capitolul asta. Am obosit, m-am plictisit, sunt sictirita. Mi-a sunat melodia in minte ca un oximoronic lullaby matinal, parca menit sa-mi adoarma simturile, sa ma linisteasca si sa ma anestezieze pentru rezultatul ultimatum-ului. Da. AM SPART FARFURIA. Am facut-o tandari. Cam de o mie de ori, pe replay, over and over again. Am dat-o de toti peretii. Nu o mai suport... gata. Amelia are dreptate. I gave all i could and it left me so sore, zice melodia celor de la Cranberries. Eu poate nu am dat tot, dar am dat tot ce eram dispusa sa dau. For my natzi, nu mai am nimic de dat, sunt goala. Daca urli in mine, se aude ecoul, vorba lui Craioveanu. Si interesant, sa fii gol e un sentiment revigorant. Ma simt ca dupa o revolutie, am un sentiment de democratie. Sunt libera. (recunosc, am ezitat intre a alege punct sau semnul intrebarii.) Si daca my natzi va vrea vreodata sa-mi serveasca supa, guess what? N-am farfurie!!!!!!!!! So, boo-hoo with you and your soup.
Sunt omul care are nevoie de inceputuri clare si finaluri pam!pam!. Aici functionez pe principiul alb si negru. Fara gri. Asa ca, albul si negrul trebuie sa aiba margini clare de delimitare. Gri, nu exista... Ei bine, eu acum am ajuns la negru. Deci se cere un pam! pam!. Intrebarea e urmatoarea: the need for closure e parte din cura sau din boala? Cum nu as vrea sa ma risc si sa alunec in alternativa, am decis ca acest post sa fie my closure. Nu caut doi ochi carora sa le spun: ”Gata. Nu mai vreau goana dupa vant. Nu mai am rabdare. Nu mai vreau sa stau la inca o coada. Mi-e foame si farfuria mea ramane mereu goala!!! To all the things i felt and to all the things i longed for, to all the love i grew, i say my farewells.” Nu caut doi ochi carora sa le spun toate astea pentru ca nu caut un eventual plot twist. Am ajuns la deznodamant, nu mai tesem fire narative. Was it all a waiste of time? Da. Leeloo stie.
Will i forget in time? Da, clar. Cu siguranta, la un moment dat, am sa ma amuz stanjenita si de farfurie si de my natzi si de toate astea. Sooner or later. You’ll always be special to me – sincer, sper ca nu. Asta ar fii un gri... Daca e alb, trebuie sa fie cel mai alb alb, iar negrul nu poate fi altfel decat absolut. Asa ca, sper sa ajung sa ma uit la tine cu detasarea cu care ma uit la o vaza. Atat. Nu zic asta din disconsideratie, ci pur si simplu pentru ca o vaza e atat de prietenoasa si deloc complicata. Si chiar nu ma impresioneaza... Amelia are dreptate. No need to argue anymore.
Imi pun closure-ul in bratele blogului, care, de fapt, stiu ca sunt bratele unor prieteni. Unii stiu despre ce vorbesc, altii probabil deduc. Dar cel mai important lucru e ca sunt brate carora le pasa si le multumesc pentru asta. Asta e ultimul meu post taged „love”, asta daca posturile mele ar fi taged... We don’t bitch-about here, aici ne jucam.


Ramane de vazut un singur lucru... Maine, cu ce gand ma trezesc? Leeloo, ai legatura...


P.S. Ca sa inchei intr-un ton nu chiar atat de grav, un prieten, dupa ce a citit postul „Introspectie printr-o incursiune in dulap” a apreciat ca ma pricep sa scriu despre fashion... sunt convinsa ca in urma acestui post, va fi incantat ca am inceput sa scriu despre gastronomie... in cazul asta, Amelia stie.

Curiosity killed the cat, satisfaction brought it back.

Nu cu mult timp in urma, am trecut pragul unei case cum imi place mie. O casa grea, cu istorie, o casa intunecoasa, cu multe carti si reviste stivuite peste tot, cu pereti imbracati in tablouri, o casa pe care nu o poti cuprinde dintr-o privire, ci una care iti cere timp sa o descoperi, sa o intelegi. O casa unde timpul s-a oprit candva, insesizabil, in loc, in ciuda celor patru ceasuri din sufragerie care sunt cu rigurozitate si inversunare fixate si reglate, si care merg inperturbabile inainte: tic-tac, tic-tac, tic-tac, tic-tac, tic-tac... genul de spatiu existential concentrat, fascinant, unde la fiecare pas te lovesti de nenumerate dovezi ale unei vietii traite, cu un sens cautat si analizat... Din pacate, aceasta este o casa a unui suflet batran, o casa care odata era plina de forfota oamenilor ce cautau o companie vie, intelectuala si efervescenta dar care acum a devenit o casa de om singuratic, a unei minti ce s-a imbolnavit si refuza orice contact cu lumea de acum. Un refuz total de a trai, rezumat la a exista doar. O negare a prezentului printr-o agatare in trecut. O casa in care nu se arunca nimic, nici chiar hainele copilului din care acesta a crescut. Totul se depoziteaza. O inclestare in lucruri familiare care aduc mintii imbolnavite comfortul si siguranta de a-si duce zilele letargice mai departe... Substratul casei e trist si e pacat de celalalt om care imparte acest spatiu existential, care e un suflet tanar si proaspat si care in ciuda a toate reuseste, cumva, sa traiasca in locuri atat de frumoase...
Dar casa, casa m-a fascinat. Comoara ascunsa. Pasind intr-o asemenea casa, am ajuns sa-mi amintesc de alte case care mi-au marcat retina, simtul olfactiv si imaginatia, in special in copilarie si adolescenta. Casa evreicei, casa bunicii, casa vecinei... Aceste case grele, ca cea descrisa mai sus, erau giuvaiere pentru mine... spatii intunecoase datorita draperiilor care erau mereu trase pe jumatate si faceau umbre inselatoare, camere care in momentul in care le treceai pragul, iti gadilau curiozitatea si iti bombardau imaginatia: carti, reviste, haine, bijuterii, cutii, sertare pe jumatate deschise, dulapuri din care se vedeau iesind haine si care emanau miros de naftalina, levantica sau mai finele lacrimioare... toate acestea ma chemau si ma-mbiau sa le deschid si sa le cunosc mai bine. Cu coada ochiului le studiam pe furis, zambind dragut catre evreica, bunica sau vecina, asteptand un moment in care ele paraseau camera, sa pot sa pun mana, sa ating, sa pipai, sa deschid mai tare sertarul, sa caut...
Casa mea nu a fost niciodata interesanta, nu a avut niciodata mister. Mama mea extraordinara e genul de femeie ordonata, care are un loc pentru toate, care nu lasa lucruri aruncate vraiste prin casa, care nu stivuieste nimic, care debaraseaza. Casa mea a fost mereu un loc curat, ordonat, nou, luminos, aerisit, cald... era o casa deschisa, fara cotloane intunecate, fara ingramadiri care sa lase loc imaginatiei sa se joace, sa ia lucrurile bucata cu bucata, sa le studieze... casa mea era o gradina franceza, cu gardul viu taiat la mustata, cu spatii largi, generoase, deschise, cu vegetatie geometrica, studiata, calculata... casele lor erau gradini englezesti, aglomerate, cu trandafiri luxurianti care se intind ca niste liane incolacite si care te surprind pe unde isi lungesc ramurile, o gradina care face umbra... casa mea se trada din prima. Asa e si casa mea de acum. Totul are un loc al lui, nimic nu e lasat la intamplare, dar am ramas fascinata de acele spatii care iti atata curiozitatea si iti hranesc imaginatia...

In copilarie aveam, ca orice alt copil, acea curiozitate de pisica, acel impuls incontrolabil sa caut, sa cotrobai, o satisfactie dulce cand gaseam ceva, mereu surprinsa, de altfel, de orice gaseam. Imi amintesc ca, in casa vecinei, gasisem la un moment dat, intr-un sertar intre-deschis, un nasture... un nasture atat de deosebit si de frumos incat l-am luat. Nu m-am putut abtine. Era ca o comoara, era bijuteria mea, my precious. Sentimentul de clandestinitate si cleptomania copilariei erau un coctail de adrenalina irezistibil. In cazul meu, sindromul copilului cotrobaitor a fost foarte pronuntat, trambitand probabil personalitatea de astazi. Pe la sapte, opt ani, tatal meu a avut o discutie cu mama in care o apostrofa ca nu ma educa bine, ca mereu cand vin la el, in weekend-urile legal stabilite de instanta, copil cu parinti divortati fiind, dupa ce plec, gaseste urme ca am cotrobait prin casa, prin dulapuri, prin sertare... Asa era, dar nu ma puteam abtine. Tata nu e ca mama. Tata nu arunca nimic, stivuieste, aduna... cand mergeam la el, eram innebunita de infinitele posibilitati de a gasi lucruri interesante in casa lui si in plus, prin sertare, ajungeam sa il cunosc cate putin.
Eh, toate acestea pana ce explorarile mele au fost sufocate de normele sociale de buna cuviinta, la care am inceput incet incet sa percutez, conform carora nu se cuvine sa cauti prin lucrurile oamenilor... dar atunci, atunci fiecare lucru de sub altul ma chema sa-l descopar printr-o actiune clandestina, cand evreica, bunica sau vecina nu erau in camera sau nu se uitau... Micile comori ascunse: o poza, o brosa, un caiet cu memorii, saluri, fete de masa, creioane, nasturi... toate erau interesante si-mi trezeau interesul pentru ca nu erau ale mele si purtau propriile lor povesti...

Congratulations, you've pulled a Julesy!

Acesta este un post care cu siguranta va avea o a doua parte si poate chiar si o a treia, sigur nu peste mult timp, pentru ca aici e vorba de poezie urbana, care, da...e un nesecat izvor de inspiratie. Daca as fi varianta de blog a Marioarei Murarescu, as spune ca acesta este un post din categoria „Perle”, „De prin lume adunate” sau „Replici memorabile”... dar cum nu sunt, spun ca acesta este un post ce contine dialoguri si replici din categoria „Blonde moment”, Hmm?!", „You’ve got to be kiddin’ me!”, „Pam! Pam!”, „What??!!”, " Oh, my God, can't belive you just said that!". Sau, daca s-ar fi desfasurat int-un desen animat japonez, reactiile protagonistilor ar fi fost exprimate printr-o imensa picatura de transpiratie scursa pe tampla lor sau o bula de conversatie deasupra capetelor care ar contine graitoarele „?!?”... Mai pot garanta faptul ca, dupa fiecare replica din acest post, a urmat un moment in care s-au auzit greierii cantand... si s-a putut observa si un ciulin dus de vant pe o strada pustie, asta pentu efectul vizual...
Orice asemanare cu persoane cunoscute pe care s-ar putea sa le recunoasteti dupa stilul oratoric sau mai stiu eu dupa ce alt criteriu, nu este pur intamplatoare... Don’t take it personal, no harm intended.

1. - „M-am trezit azi noapte pe la ora 2 pentru ca latra luna ceva de groaza....”
- „Latra luna !?!”
- „Luna e cateaua mea.”
- „Aham...aveai o pisica prin preajma, asa-i?”
- „Nu, un cal...”

2. - „Sper sa terminam cu shoppingul mai repede si sa apucam sa mancam ceva la food-court.”
- „Nu cred ca terminam cu shoppingul inainte de ora 10...”
- „Eu asa stiu ca food-court-ul e deschis si dupa 10.”
- „Crezi?”
- „Nu.”

3. - „O geisha, un iepuras Playboy si o Hula-girl intra intr-un bar...”

4. - „Ai luat meeereeee...?”

5. - „Nu te-am prea vazut in ultima vreme, pe unde te ascunzi? Cu rolele pe mal nu te-am vazut, la bazin nici atat...”
- „Cu rolele pe mal n-am mai fost din clasa a 7-a iar la bazin obisnuiam sa merg, dar acum chiar n-am mai fost de mult.”
- „Si atunci ce faci? Cu ce-ti umpli timpul liber? Mergi la solar si atat?”

6. - „Da-ti jos bascuta ca esti prea serioasa si grava.”
- „Si ciorapii?”
- „Si ciorapii...”
- „...ok, ii dau jos...si mi-i trag pe maini, imi pun o oala in cap, iau o lingura de lemn, ies pe strada si bat ritmic, lingura in oala: „Pan-se-lu-te! Pan-se-lu-te!...”... azi urasc panselutele.

7. - „N-am stiut ca te-ai mutat...”

8. - „Boo hoo...”

9. - „Aseara am fost in Phi, in After eight, in Seven, in Obsession...super distractie, am dansat, am baut, ne-am urcat pe mese ca-n Wings, am plecat trei, ne-am intors doua... foarte fain a fost.”
- „Fain de voi, super... eu sunt iubita.”

10. - „Elena nu bobeste si n-ale dinti... da’ lade.”

11. - „Nu tlebe cu...”

12. - „ ... e ca si cand calatoresti cu avionul. Daca pilotul rateaza decolarea si eu raman in avion, clar, ii mai dau o sansa. Dar daca rateaza decolarea si eu m-am dat jos din avion, i will never fly that plane again.”

13. - „Asta e fetita ta?”
- „ Nu, e nepoata mea.”
- „ Draguta. O baie?”
- „ Doispe.”
- „Nu, o baie, unde gasesc?”
- „Doispe ani.”
- „ Ok....”

14. - „Daca merge cineva la ea la spital, sa-i transmita ca-i doresc tot ce mi-a dorit ea mie... daca mi-a dorit de bine, ok. Daca mi-a dorit de rau, naspa moment...”

15. - „ Vai, stii ce multa lume m-a vizitat in spital?.... Treispe oameni.”

16. - „Cu ce sa va servesc?”
- „ O limonada, te rog.”
- „ De ce sa fie limonada?”
- „ ?!?... De piersici, te rog.”

17. - „Cea mai grea iarna a fost iarna lui ′83. Tin minte asta ca e anul cand te-am nascut pe tine.”
- „ Mama, eu m-am nascut in ′84.”

18. - „Sunt in intarziere deja... Cum sa fiu in intarziere cand am inceput sa ma pregatesc cu 9 ore si 32 de minute inainte?!”

19. - „Dizniiiileeend!!!”

20. - „Ajung la nebuni asa...”
- „ Iti dau ciorapii sa ti-i tragi pe maini...”

21. - „ Vreau sa te intreb ceva.”
- „ Nu, nu e virgina.”
- „ Ok, eu vroiam sa te intreb daca ai o prinzatoare de par...”

22. - „Uneori, e placuta o plapumioara calda, ajungi sa-i duci dorul. Dar de cele mai multe ori, e asa de placut sa te intorci si sa gasesti perna rece...”

23. -" Ahiu, ahiu.... da, sunt false genele, dar asa-i ca arata natural? Am fost sambata la o nunta si am zis sa imi fac un machiaj deosebit si mi-am pus gene false. Dar nu tin mult, pana la prima spalare."
- "... e luni azi."

24. -" Buna ziua, ce mai faceti? Nu sunteti cu catelul? Ce mai face micutul?"
- " A murit acum doua saptamani ."

25. - "Nu poti sa ma musti de cur, sunt si eu un sufletel."

26. - "Am o opinie
-"Eu am o teorie..."

26. – „ Esti rea... tare rea.”
- „ Muahahahaaaaa!! ”

-VA URMA-

Nota: ultima linie de dialog apartine bunului prieten Alecu si n-are a face cu penultima linie de dialog, dar se potriveau de minune si nu m-am abtinut abtine sa nu le alatur. Multumesc pentru intelegere.

P.S. Ar mai fi ceva... nici o alta poza nu mi s-a parut a fi mai potrivita pentru acest post. E mai mult decat graitoare, pentru ca am fost de atatea ori fie cel din stanga, fie cel din dreapta... si cand sunt cel din dreapta, de obicei aud: "you've pulled another Julesy".

Dimineata celei mai lungi nopti

Sunday morning

Brings the dawn in

It's just a restless feeling by my side

Early dawning

Sunday morning

It's just the wasted years so close behind

Watch out the world's behind you

There's always someone around you who will call

It's nothing at all

Sunday morning

And I'm falling

I've got a feeling I don't want to know

Early dawning

Sunday morning

It's all the streets you crossed, not so long ago

Watch out the world's behind you

There's always someone around you who will call

It's nothing at all

Sunday morning.

Velvet underground, Sunday morning.

Trucul meu, azi

Cel mai mare truc al femeii e sa fie aparent atat de fragila si totusi sa fie atat de puternica. Al doilea cel mai mare truc al femeii e sa fie aparent atat de puternica si totusi sa fie atat de fragila...

In noaptea asta, la 1.24, am o dorinta. N-am o lumanare pe-un tort, n-am o stea cazatoare, dar am un blog al meu, unde ma aberez, si am sa-i incredintez dorinta... Iar cand am sa citesc odata, candva, ce-am scris in 23 octombrie 2008, la 1.24, am sa-mi amintesc de ce am avut dorinta asta...

„I wish i were a cricket, oh i wish, i wish...
So that i be simple and light,
Rest on a leaf and sing all through the night... oh i wish, i wish.
I wish i were a butterfly, a black and mauve one,
So that i know not about old age, live my life fast and regret none.
Oh i wish, i wish...
I wish i were a cloud, a niner if i could,
So i be always high and care not if misunderstood...
„Is that a flower? Is that a dove?”
No, it’s none of the above...
I wish i were a child, of no yesterdays or tomorrows,
Oh i wish, i wish i only had today, no worries and no sorrows.”

Vreau sa mai am ochii aia mari ce-i aveam cand eram copil si ma trezeam in dimineata de Craciun, mergeam in sufragerie si vedeam bradul impodobit...ochii aia ii vreau... mi-ar placea sa mai pot vedea lumea prin ei, macar o data...

Jurnal de razboi. Franturi de dialog dintr-o zi de ieri.

Ieri, la birou discutam, cu un individ de la o Banca, despre subiectul fierbinte al zilei: inchiderea bursei Bucuresti sau the end of the world as they know it. Ieri a fost ziua in care toti brokerii, ofiterii de credite si toti ceilalti bank/financial-related/Gordon Gekko wannabes au fost Emo rau…rau, tare rau. Si nu doar ei. In discutia cu acest individ de la o Banca, el spune: “Asa un crash economic, cu asa un impact, nu a mai fost din 1929.” Eu spun: ”…1929?! Dar…dar dupa aia a venit razboiul!” Si am ramas cu cuvintele astea in minte, le-am sucit si le-am rumegat in ping-pongul meu neuronal: “asa un crash n-a mai fost din 1929 si dupa aia a venit razboiul…” Deci, vine razboiul.
M-am gandit la razboi si m-am intristat. Da, chiar daca, de multe ori, am spus ironic ca omenirii nu i-ar strica un razboi, pentru ca in vreme de razboi, iti dai seama de lucrurile importante din viata si nu te mai pierzi in amanuntele superficiale ale unei existente inecate in iluzia unei vieti pline si ocupate, da, m-am intristat. A inceput sa se deruleze in mintea mea un scenariu de razboi, azi, maine, cu mine, cu noi prinsi in el... Si m-am gandit, practic, ca nu am o pereche de bocanci sanatosi, trainici si o geaca groasa sa-mi tina de cald. Astea mi s-ar parea cele mai importante lucruri practice pe timp de razboi. Incaltari sanatoase si o haina groasa. The basic. The simple. The needed. Don’t have it. Si bani, multi multi bani, evident. Cash. Si apoi mi-am amintit de filmele cu povesti de razboi, cum se luau bocancii celor ce mureau, pentru ca erau in conditie mai buna, si m-am intristat si mai tare, pentru ca nu cred ca exista ceva mai trist decat sa fi nevoit sa-ti plangi mortii, sa-i lasi din brate dupa care sa le iei incaltarile, impins de un pragmatism grotesc, necesar pentru a merge mai departe…si, totusi, ce e mai trist e ca iei bocancii si mergi mai departe numai ca sa ajungi sa-ti moara altul in brate…ca asa e in razboi.
Cred ca daca as supravietui unui razboi, totusi as muri de fapt. Mi s-ar usca sufletul sa pierd atat de multi oameni, familie, prieteni, cunostinte...Intr-un razboi, din toate randurile cade cineva. Mi-ar lipsi toti. Toti cei cu care m-am intersectat vreodata in viata, de care imi amintesc usor sau greu, de care imi amintesc multe lucruri sau putine. Cu fiecare, as pierde o bucata din mine. Mi s-ar usca sufletul, sunt sigura. Si in plus, n-as apuca sa le spun tuturor ca ii iubesc...
Acum, scriind astea, mi-am amintit cum copil, pe la 6 ani cred, ziceam ca eu n-am sa ma casatoresc niciodata pentru ca daca ar veni razboiul, as suferi ca ar trebui sa mearga pe front, la lupta... In ce circumstante am ajuns sa spun asta nu-mi pot da seama, dar imi amintesc ca era o decizie ferma, exprimata mamei mele, in bucataria copilariei de bloc. Si imi mai amintesc cum, imediat dupa ce am spus asta, am realizat ca deja am doi barbati in viata mea, care pot fi chemati pe front, in caz de razboi, dupa care as suferi...un tata si un frate. Cu ei ce ma fac?! ... Naivitatea unei copile, de 6 ani cred, care stia doar doi mari barbati...Acum, ma intreb: de casatorit nu m-am casatorit, dar cu toti ceilalti mari barbati ce i-am mai cunoscut in viata mea, in timp de razboi, ce ma fac?!
Si ieri, cand am plecat de la birou, am iesit la o terasa, la o cafea de toamna, cu paltonul pe mine, in ultimele raze galbene de soare ale dupa-amiezii. Lume, agitatie, forfota. Si stand la o terasa in toamna, s-a apropiat de masa mea o batranica adunata, rotunda la fata, cu umbra unor pometi plini ce aminteau de-o fata frumoasa, o batranica alba de carunta. Cerea bani…in multumesc-ul ei, a mai spus: “ Esti tanara si frumoasa, eu sunt batrana si singura.” Incremenita in fata deznadejdii din ochii ei traiti si cetosi de atata batranete, o intreb: “Dar nu aveti pe nimeni?” Raspunsul: “Am 93 de ani si mai am o sora, batrana ca mine. Barbatul mi-a murit inghetat pe front. Doar patru ani am fost impreuna. L-am asteptat doi ani, n-am stiut nimic de el, doi ani. Dupa doi ani, am aflat. Nu m-am recasatorit.” Si clar, m-am intristat si mai tare…povestea ei, spusa in cateva fraze, a cazut ca un pam-pam! peste ziua de ieri...
Pam pam!

P.S. Va iubesc.

Introspectiva printr-o incursiune in dulap

Am auzit si citit in ultimul timp de atatea ori clasicul sezonier „a venit, a venit toamna, acopera-mi inima cu ceva”, incat azi n-am mai rezistat tentatiei si am iesit la shopping, sa-mi acopar inima cu ceva... Am vrut pulovere maro, gri, mov pruna…e toamna, ce mai, te-mbraci in frunza ei…paltoane si botine...da, am visat botine. Si dupa trei ore, trecand peste complexul orasului mic, in care de cele mai multe ori te intorci de la shopping dezamagita ca, in ciuda faptului ca 70 % din magazine iti dau asta ca optiune unica, tu chiar nu vrei sa arati ca o pitzipoanca, si dupa ce mi-am dorit, de cel putin trei ori, ca vanzatoarele din Romania sa lucreze pe comision din vanzari, ca sa le pot spune ca Vivian: “You people work on commission, right? Big mistake. Big. Huge.”, nu pentru ca n-au vrut sa ma serveasca ci pentru ca au facut-o atat de prost, am gasit ce cautam... Mi-am acoperit inima cu rochii din lana fina, pulovere, paltoane si mi-am incaltat picioarele cu botine negre de lac.
Am ajuns acasa si le-am asezat in dressing. Da, am dressing. Multe femei isi doresc unul, unul enorm in care sa-si ingroape veniturile. Eu am un dressing. Mare. Walk-through. E totusi neincapator... Si da, ii lipseste pe usa semnul: “Aici sunt banii. Aproape toti banii...” Daca ar scrie asta pe usa lui, poate tata, de exemplu, nu m-ar mai intreba ce stiu eu sa fac cu atatia bani, bani pe care-i muncesc tot eu, de altfel. Nu fac economii ca nu fac si punct. Economie pentru mine inseamna sa pun azi deoparte x lei la care maine cu siguranta am sa le gasesc o intrebuintare mai mult decat potrivita. Se zice ca nu-i asa de rau sa fii tanar si sa n-ai bani, e rau sa fii batran si sa n-ai. Mai am pana cand sa ma gandesc ca va veni batranetea si n-o sa am bani sa o traiesc. Revenind la dressing-ul meu…dressing-ul meu e plin de amintiri frumoase. Haine ce se confunda cu momente, trairi, senzatii si sentimente. Am in el asezate frumos, pe umerase, prima zi de facultate la Timisoara, nunta colegei mele de banca din liceu, marea, banchetul de finalul facultatii, primul photo shooting, ziua mea de nastere de anul trecut, Milano, Verona, Cluj, Straja, Craciunul trecut, concertul lui Lenny Kravitz…sarutari, imbratisari, povesti, rasete…toate pe umerase sau pe-un raft in dressing-ul meu: rochii, pulovere, blanuri, palarii, caciuli, esarfe, fuste, tricouri, paltoane, salopete, pantofi, camasi... Asta pentru ca asa cum avem o memorie olfactiva, asa sunt anumite haine carari spre momente din viata ce le-ai trait…sau poate doar pentru mine, accept si asta. Si uite asa, haine, simple haine, devin in timp amintiri frumoase… Pentru ca doar pe cele frumoase ti le amintesti. Pe cele urate reusesti, cumva, sa le sufoci, sa le imbotesti si sa le uiti...Si pentru ca ajunsa acasa cu rochii din lana fina, pulovere, paltoane si botinele negre de lac si dupa ce le-am asezat in dressing langa alte rochii, pulovere si paltoane, mi-am dat seama ca nu aveam nevoie de nimic din tot ce-am cumparat…era vorba de altceva…era nefericirea mea care cerea sa fie imbracata in haine noi. Si am imbracat-o, i-am dat ce a cerut… Si abia astept ca hainele noi sa devina amintiri frumoase… Dar in botine, in botine imi pun cea mai mare incredere… pentru ca ele n-au fost cumparate nici macar sa walk all over you, ele au fost cumparate sa walk pass you, away from you... Si abia astept sa ma duca spre amintiri frumoase pe care sa le asez in dressing si de acolo, complice, sa-mi zambeasca...

Cararea mea de toamna, incotro?

Uneori, as vrea ca mintea mea sa intalneasca inima, dar de cele mai multe ori nu. Ar fi plictisitor...

Photo by Lorrie McClanahan

Asta e povestea noastra. O poveste ca multe altele, dar povestea noastra...
Cand iti permiti aroganta, la un moment dat in viata, de a crede ca esti stapan pe destinul tau, dupa ce simti ca ai consumat pana la saturatie acelasi „te iubesc” gol, auzit de sute de zile si te gandesti la iubire ca la ceva ce nu e in viata ta, cand spui ca ai uitat ce-nseamna magia si plangi ca vrei sa mai crezi in ea, cand simti ca iubesti pe sec, fara un sos in care sa fierbi si cersesti fluturi in stomac, emotii si sperante, cand ajungi sa canti cu toata fiinta, in masina, cu muzica la volum maxim: „voglio un amore grande, che mi faccia male, che mi faccia disperare, che mi tenga in piedi tutta la notte, di quelli che non servono parole e che mi scapano tra le mani...’, atunci astrele te asculta, zambesc si iti indeplinesc dorintele. Atunci se aude prima crapatura sub picioarele tale si pamantul fuge....atunci primesti Iubire. Povestea noastra nu e despre acea iubire care poate, printr-un mecanism al obisnuintei comfortabile, iti intra in sistem pentru persoana de langa tine...nu. E povestea acelei Iubiri care nu o poti controla, care te macina, te arde si te consuma, te doare, te ridica doar ca sa-ti dea drumul cat mai de sus, e iubirea ce iti pune noduri in gat, aduce siroaie de lacrimi ce nu le poti stapani, te blocheaza emotional, te scoate din minti, o adori, o detesti... detesti mai ales momentele in care bratele ce trebuiau sa te stranga pe tine strang pe altcineva, iar patul tau e ocupat de cine nu trebuie, cand simti ca te sufoci daca nu spui „te iubesc”, dar totusi ajungi sa spui cu totul altceva. E nostalgia unei urme pe perna ta a unui om care n-a lasat-o niciodata...e iubirea ce o simti in vene ca fierbe pentru acela care in treizeci de secunde te face cel mai nefericit om de pe lumea asta si in alte treizeci, cel mai fericit...Si te leaga. Te leaga de speranta ca, odata si odata, se vor alinia planetele si ai sa adormi in bratele cui trebuie. Speranta ca atunci sufletul tau va adormi linistit. E acea iubire care nu ajunge sa se stinga, nu se va plafona niciodata, e mereu vie pentru ca nu se consuma, cumuleaza. Se ascunde sub beneficiul incertitudinii. E iubirea neimplinita, prinsa intr-un timp viitor, e magnifica pentru ca are toate sansele sa fie cum vrei tu sa fie, dar e groaznica pentru ca nu iese niciodata asa. E iubirea care aproape ai trait-o dar, de fapt, niciodata. O scrii in fiecare seara in mintea ta, inainte sa adormi, iar dimineata nu-ti aduce certitudinea dezamagitoare ca e altfel de cum ai visat-o, dar nici ca ar fi asa cum a scris-o sufletul tau. Si spui de sute de ori, gata! si de fiecare data o iei de sute de ori plus unu de la capat. Iubirea ce azi o faci uitata pentru ca doare, numai ca sa ti-o amintesti maine mai enervant de vie si mai ireal de posibila. Si e o nebunie in doi, un tango perfect. Unul face un pas inainte, celalalt un pas inapoi... si tot asa. Dar chiar si in momentele ei cele mai proaste, e minunata si n-ai s-o uiti niciodata.. Si atunci, astrele ce fac? Se-mprastie de ras...

Jules does want to play

Pentru ca Jules daca nu se joaca, Jules moare.. Jules e un copil la cei 24 de ani ai sai, thank you very much. Un copil regasit pe drumul maturitatii. Iar daca nu se joaca, moare. Mult prea serioasa viata ca sa o iei mereu la modul cel mai serios.
Ma joc cu focul sa vad cat de mult ma pot apropia fara sa ma ard, realizand, de fiecare data ca am, fara dubiu, o problema in a aprecia distantele. Cu toate astea, prefer sa traiesc o satira decat o drama, sunt sarcastica in sensul literar, in sensul acelei replici taioase spusa la momentul nepotrivit ce sigur iti ridica colturile gurii, dar nu sarcastica in sensul oferit ca definitie de DEX si anume batjocoritor. Nu. Nu batjocoresc niciodata si nu sunt rautacioasa gratuit, ma joc... Sunt curioasa. Sunt curioasa ce se poate intampla daca fac un lucru tabu. Incerc lumea. Ma joc cu limitele. Cu limitele altora, adevarat, dar asa mi le aflu pe ale mele. Sa ma scuze cine se simte folosit. Este.
Am o casa rosie, un laptop mov, un caine alb de o rasa putin cunoscuta...masina e antracit... dar are tapiseria portocalie. Cand e sa iau o alegere, o iau pe aceea care e cel mai putin probabil sa fie aleasa de alti 3 indivizi dintr-un esantion de 15 oameni obisnuiti. Asta nu din dorinta de a iesi in evidenta, sa fiu altfel, sa fiu diferita, sunt si fara sa ma straduiesc sau sa ma studiez, ci pentru ca ma joc...si pentru ca ma plictisesc foarte repede iar de lucruri nu atat de uzuale ai sanse mai mari sa nu te plictisesti atat de usor. De aceea ador oamenii complecsi. Cepele, cu straturile lor. Plain and simple poti fi daca traiesti intr-o cutiuta, mica, draguta, cutiuta ta. Sa fii plain and simple ar fi o risipa de viata. Ar insemna sa traiesti degeaba, sa nu cumulezi nimic, sa treci prin viata ca dormind, cu un zambet tamp pe fata care sa mimeze fericirea, sa nu lasi viata sa treaca prin tine, sa te ravaseasca ca sa stii ca traiesti. Plain and simple pentru mine e groaznic, nu pot sa fiu plain, nu pot sa fiu simple. Nu sunt lac, sunt fluviu, sunt furtuna, nu ploaie de octombrie. Nu sunt gri, sunt rosu. Sunt un joc. Sunt un jigsaw puzzle. Asta e blogul meu si aici am sa ma aberez. Place the pieces together until they fit...

Does Jules Want to Play?

Daca ne lasa Blogger, Jules DOES want to play :D