Musica e...

Imi plac filmele bune si muzica buna. Filmele care ma impresioneaza si ma marcheaza, care reusesc sa-mi vanda povestea si ma tin cu sufletul la gura. Filmele despre care vorbesc si peste o saptamana, iar in cele mai bune cazuri si peste sase ani si cinsprezece vizionari (The 25th hour, The green mile, Crash, Dogville, Slumdog millionaire...). Muzica, de asemenea, trebuie sa-mi transmita stari, sa-mi gadile urechea si mintea. Nu conteaza ce fel de muzica, ideea e sa indeplineasca cele doua atribute de mai sus. Intotdeauna m-a blocat intrebarea: "ce gen de muzica iti place?". Nu stiu ce gen, dar stiu ca-mi place muzica buna, care sa mi se potriveasca atunci cand o ascult. Poate fi rock, soul, r&b, concert de pian, Bob Marley, Lenny Kravitz, The Cranberries, Queen, Katie Melua, U2, Depeche Mode, Pink, Joe Dassin, Norah Jones, Leonard Cohen, Madonna, Samuel Barber, Janet Jackson, Thunderstruch, Shine on you crazy diamond, I like to move it (move it), Un altra te, Valerie, Who cares, Sympathique, Run baby, run ... Cu muzica e ca si cu mancarea, spunea un prieten. Mananci ce ai pofta.
Zilele trecute am vazut un film nu din categoria celor mentionate, ci un film prost. Produziert im Deutschland (???). Prost in genul acelor filme in urma carora nu ramai cu nimic. Mi-as fi putut trai linistita viata mai departe si fara sa-l fi vazut. Dar, datorita soundtrack-ului, imi voi aminti forever de filmul Barfuss, respectiv Barefoot in dulcea limba, engleza, pentru ca a mai adaugat cateva melodii la soundtrack-ul vietii mele. Cele mai dragi melodii mie, le-am cules de prin filme...