To the world, i live my life quietly

Nu imi place ca lumea sa stie de mine, de ce simt, traiesc, de tumultumul vietii mele, nici chiar de bucuriile mele. Nu am in mine nici macar farama de sadism satisfacator de a jubila ca X sau Y ar stii ca sunt bine si fericita, in ciuda lor. Nu-mi taiesc viata prin prisma celorlalti si in nici un caz pentru ei. Ii refuz lumii orice recenzie vis-a-vis de viata mea. E a mea. Ba mai mult, ridic ziduri in jurul meu, sunt rece si nu socializez usor. Am invatat, totusi, sa socilaizez gratuit, asta e adevarat, dar niciodata nu mi-as deschide sufletul cuiva pe care l-am cunoscut azi, decat probabil daca as avea siguranta ca nu o sa ne mai vedem vreodata sau ca nu exista nici un fel de legatura intre noi care ar putea favoriza un ecou a ceea ce s-ar vedea in deschizatura sufletului. Prefer ca lumea sa nu stie de mine. Cand spun lumea, vorbesc de cei care graviteaza in jurul meu, dar nu imi sunt amici sau in nici un caz prieteni, clar.
Azi, m-a socat o intamplare. Mi se intampla, cu siguranta, cele mai ciudate lucruri posibile si interesant e ca nu mi se intampla uneori, ci constant. Trebuie ca sunt speciala.
A intrat, azi, in biroul meu un barbat pe care il stiu tangential. O cunostinta, nici macar amic, nici pomeneala prieten. Din categoria "lume". Un barbat pe care de cand il stiu, respectiv doua, trei luni de zile, m-a surpins mereu cat e de prietenos. Good friendly, funny friendly, genul de om care, atunci cand te intalneste, te prinde de umeri, te smuceste de doua ori si te intreaba cu un zambet Colgate: "Ce faaaaaaaaaaci?". Deci, a intrat acest barbat in biroul meu. Cand am ramas doar eu cu el, il intreb "De cati ani esti in Romania?", el avand cetatenie straina. Se uita la mine dupa care incepe sa curga urmatorul dialog halucinant:
- "De opt ani... Tu chiar nu iti amintesti de mine? Chiar imi doream ocazia sa te intreb asta."
- "...?!... ar trebui sa-mi amintesc de tine dintr-o alta circumstanta decat cea in care ne aflam acum? Scuza-ma, dar chiar nu imi amintesc sa ne mai fi intalnit."
- "Ar trebui, avand in vedere ca, de exemplu, te-am vazut de cel putin trei ori plangand... Nu iti amintesti?"
- "Plangand?! Esti sigur? Nu imi amintesc si nu-mi pot imagina cum ai fi putut fii martor la asa ceva, de trei ori chiar si eu sa nu-mi amintesc... Sunt socata... Esti sigur? Dupa ce plangeam? Plangeam dupa un barbat sau de ce plangeam?!"
- "Da, normal."
- "Cred ca ma confunzi. Despre cine crezi tu ca e vorba? Imi cer scuze din nou, stiu ca am o problema in a retine uneori numele oamenilor pe care ii cunosc, mai si uit ca mi-au fost prezentati candva, dar asa ceva sunt sigura ca mi-as aminti."
- "Da, ai dreptate. Ai probleme mari, ai avut si ai, dar discutam despre asta alta data, nu e nici o graba."
- "Nu fi copil, n-am sa pot dormi la noapte. Spune-mi."
- "Nu, alta data, nu e nici locul nici momentul."
- "Nu pot sa cred. Spune-mi."
Si pentru ca in birou a mai intrat o persoana, discutia s-a incheiat aici, cordial, cu un "Multumesc de ajutorul acordat. La revedere."
Am ramas perplexa. Nu am numarul lui de telefon, nu stiu unde sta, nu stiu cand si daca va mai pasi in biroul meu. Ma trezisem dimineata vesela, m-am uitat pe geam si am constatat ca e o zi atat de frumoasa si chiar mi-am zis: "Ce zi frumoasa si tu, Jules, chiar nu ai nici o grija pe lumea asta." By lunch, eram turbata de nervi, again ma simteam violata si expusa si simteam urmele de bocanci in sufletul meu ca jarul si toate astea pentru ca o cunostinta mi-a spus ca m-a vazut plangand de trei ori, dupa un barbat!! si ca am probleme. M-am rusinat, i swear. Un barbat cu care, per total, exceptand discutia de mai sus, cred ca am schimbat 30 de fraze in viata mea, din cate imi amintesc eu, si oricum fraze goale. Un strain ma cunoaste? Ma cunoaste?? Nu pot sa cred.
Toata dupa masa am facut exercitii de memorie, and here's the thing. Cei opt ani de zile de cand e el in Romania, acopera intreaga mea existenta romantica, asa ca evenimentele despre care el vorbeste, that allegedly happend, ar putea implica toti barbatii din viata mea. Dar nu am plans pentru toti, asta e clar. Si oricum, pentru cei pentru care am plans, daca am facut-o, daca m-am dat vreodata cu fundul de pamant, i did it quietly, nu in lume. E absurd... Cred totusi ca e o confuzie la mijloc. Adica... mi-as aminti, asa-i? Eu asa zic.
Abia astept lamuririle. Fie e o confuzie, dupa cum ziceam, fie e un bluff. A good bluff, given the fact that it got me so worked up.
Mi se intampla, cu siguranta, cele mai ciudate lucruri posibile... To the world, i live my life quietly... or do i?

News report

This is Miranda Veracruz de la Jolla Cardinal, reporting live to you from the public square. Due to recent events and disclosures, the character known as Ana-Elena was, today, burned at the stake. The crowds, predominantly male, were pleased to death.
Back to you Jules.

I idolize you. What's your middle name?

In dimineata asta am savurat cafeaua cu buna mea prietena, Ana-Elena. Imi plac momentele de confidente si tihna cu ea, sunt momente interesante, de introspectie, in aburi de cafea, ceai, sau vin ocazional, invaluite in fumul unei tigari ce se ridica lenes dintr-o scrumiera. De regula, cand stau cu cineva la cafea, se aude in fundal o muzica, sa ne acompanieze povestile. Un fel de soundtrack al intalnirii. Cu Ana-Elena nu. Nu se aude nici o muzica in fundal, stam in liniste pentru a ne auzi chiar si gandurile care inca nu s-au transpus in vorbe si discutam molcom, aproape soptit.
Invartind lingurita in cana, am auzit-o incepand sa povesteasca despre ce se mai intampla cu ea:
“Ma simt ca dupa o revolutie, traiesc o stare de democratie. Ma simt mai libera decat am fost vreodata, tanara dar coapta, cu o pofta de viata de nedescris. Uneori, am asa o stare de surescitare interioara incat imi vine sa imi pun baschetii in picioare si sa alerg kilometri intregi. As muta munti, nu alta. Am o stare de bine ce ma face sa vad in jurul meu lucrurile marunte ale vietii, care mi se par atat de frumoase incat nu ma pot abtine sa nu zambesc si sa le las sa-mi faca ziua. Sarbatoresc viata cu fiecare secunda ce trece. Azi, de exemplu, eram in masina, conduceam pe un bulevard ce merge paralel cu calea ferata si mi-am dat seama, la un moment dat, ca in stanga mea, trenul era in sincron cu mine. Masinaria aia metalica, enorma, mergea in rand cu mine, cu aceeasi viteza, luand aceleasi curbe. Si am zambit la vederea simbiozei ciudate la care eram partasa, dansand dupa cum ne ducea drumul. Mi-a facut ziua. Am innebunit, stiu, e o nebunie ce-ti spun, dar toata dinamica drumului, a masinii, a trenului m-a facut sa simt ca sunt in viata si sa ma bucur de asta. As putea sa zbor, jur. Si toate astea din cauza a doi barbati. Doi. Ei au pus in mine sangele in miscare. Am cunoscut, nu cu mult timp in urma, atat barbatul cu care vreau sa ma trezesc in fiecare dimineata si cu care vreau sa-mi petrec zilele cat si barbatul cu care vreau sa calc stramb in fiecare noapte. Si ii ador pe amandoi si ei pe mine. N-am mai trait niciodata asa ceva! Sunt doi barbati perfecti pentru mine, din puncte de vedere diferite, dar perfecti. Sunt norocoasa, stiu, si ai putea spune ca imi bat joc de norocul de a cunoaste doi barbati perfect match si totusi sa nu fac lucrul intelept si sa aleg unul din ei, ca doar asa e vorba, alergi dupa doi si ramai fara nici unul, dar nu ma pot abtine, ii vreau pe amandoi si ii vreau acum. Fac o echipa grozava si ei nici nu stiu asta. Iar daca renunt la unul, n-am sa-l mai vreau pe celalalt, sunt sigura. Si uite asa, ma simt ca un vulcan, nu ma gandesc la nimic altceva decat la sex, toata ziua, toata ziua, toata ziua, toata ziua, sex prin toti porii, in minte, in vise, pe buze, dimineata, dupa masa, seara. Si cel mai interesant e ca n-am remuscari. Nici macar urma de asa ceva. Gust din machiavelli-ism cu o pofta de speriat. Unul pleaca, altul vine, nu apuc sa-mi trag rasuflarea. Senzualiatea e la cote maxime, mai apriga ca niciodata. Si ce unul porneste, continua celalalt. E o nebunie. Daca la inceput, cu unul eram blanda, docila, afectuoasa iar cu celalalt eram dezlantuita, nesabuita si mereu avand pe buze cuvintele „mai mult”, acum s-au intalnit cele doua si sunt EU cu amandoi. Unul imi maseaza picioarele si imi saruta ochii, ma strange in brate si-mi spune: „I idolize you.” Celalalt ma suna sa ma intrebe what’s my middle name. „Why do you want to know?” „I’m booking tickets for the weekend in London. I know a swingers bar i want to take you to. We’ll have a blast. Pack lightly.” Si nu am remuscari! Sunt papusar. Nu m-am atasat, nu am nimic, deci nu am nimic de pierdut. Iau totul asa cum vine. Am gasit condimentele ce lipseau vietii mele: sarea si piperul. Nu stiu cat va mai dura toata nebunia asta, dar am sa musc din ea fara sa ma gandesc de doua ori si am sa ii fur tot farmecul posibil pentru ca imi da energia unei stari de invincibilitate care e high-ul cel mai high. Simt ca as putea face orice pe lumea asta si mai important e ca am cheful necesar sa fac orice pe lumea asta. O prietena de-a mea lua in considerare, mai acum ceva vreme, implanturi de marire a sanilor si m-a intrebat daca nu vreau si eu, sa le facem impreuna. Am sunat-o recent si i-am zis ca in ritmul asta, va trebui sa renunt si la sanii pe care ii am, pentru ca ma vor incurca. Logic ar fi sa-mi fac operatie de schimbare de sex FOR I AM BECOMING A MAN.”
Ne-am terminat cafeaua, am sarutat-o pe crestet si a plecat. Ma bucur pentru ea.