To the world, i live my life quietly

Nu imi place ca lumea sa stie de mine, de ce simt, traiesc, de tumultumul vietii mele, nici chiar de bucuriile mele. Nu am in mine nici macar farama de sadism satisfacator de a jubila ca X sau Y ar stii ca sunt bine si fericita, in ciuda lor. Nu-mi taiesc viata prin prisma celorlalti si in nici un caz pentru ei. Ii refuz lumii orice recenzie vis-a-vis de viata mea. E a mea. Ba mai mult, ridic ziduri in jurul meu, sunt rece si nu socializez usor. Am invatat, totusi, sa socilaizez gratuit, asta e adevarat, dar niciodata nu mi-as deschide sufletul cuiva pe care l-am cunoscut azi, decat probabil daca as avea siguranta ca nu o sa ne mai vedem vreodata sau ca nu exista nici un fel de legatura intre noi care ar putea favoriza un ecou a ceea ce s-ar vedea in deschizatura sufletului. Prefer ca lumea sa nu stie de mine. Cand spun lumea, vorbesc de cei care graviteaza in jurul meu, dar nu imi sunt amici sau in nici un caz prieteni, clar.
Azi, m-a socat o intamplare. Mi se intampla, cu siguranta, cele mai ciudate lucruri posibile si interesant e ca nu mi se intampla uneori, ci constant. Trebuie ca sunt speciala.
A intrat, azi, in biroul meu un barbat pe care il stiu tangential. O cunostinta, nici macar amic, nici pomeneala prieten. Din categoria "lume". Un barbat pe care de cand il stiu, respectiv doua, trei luni de zile, m-a surpins mereu cat e de prietenos. Good friendly, funny friendly, genul de om care, atunci cand te intalneste, te prinde de umeri, te smuceste de doua ori si te intreaba cu un zambet Colgate: "Ce faaaaaaaaaaci?". Deci, a intrat acest barbat in biroul meu. Cand am ramas doar eu cu el, il intreb "De cati ani esti in Romania?", el avand cetatenie straina. Se uita la mine dupa care incepe sa curga urmatorul dialog halucinant:
- "De opt ani... Tu chiar nu iti amintesti de mine? Chiar imi doream ocazia sa te intreb asta."
- "...?!... ar trebui sa-mi amintesc de tine dintr-o alta circumstanta decat cea in care ne aflam acum? Scuza-ma, dar chiar nu imi amintesc sa ne mai fi intalnit."
- "Ar trebui, avand in vedere ca, de exemplu, te-am vazut de cel putin trei ori plangand... Nu iti amintesti?"
- "Plangand?! Esti sigur? Nu imi amintesc si nu-mi pot imagina cum ai fi putut fii martor la asa ceva, de trei ori chiar si eu sa nu-mi amintesc... Sunt socata... Esti sigur? Dupa ce plangeam? Plangeam dupa un barbat sau de ce plangeam?!"
- "Da, normal."
- "Cred ca ma confunzi. Despre cine crezi tu ca e vorba? Imi cer scuze din nou, stiu ca am o problema in a retine uneori numele oamenilor pe care ii cunosc, mai si uit ca mi-au fost prezentati candva, dar asa ceva sunt sigura ca mi-as aminti."
- "Da, ai dreptate. Ai probleme mari, ai avut si ai, dar discutam despre asta alta data, nu e nici o graba."
- "Nu fi copil, n-am sa pot dormi la noapte. Spune-mi."
- "Nu, alta data, nu e nici locul nici momentul."
- "Nu pot sa cred. Spune-mi."
Si pentru ca in birou a mai intrat o persoana, discutia s-a incheiat aici, cordial, cu un "Multumesc de ajutorul acordat. La revedere."
Am ramas perplexa. Nu am numarul lui de telefon, nu stiu unde sta, nu stiu cand si daca va mai pasi in biroul meu. Ma trezisem dimineata vesela, m-am uitat pe geam si am constatat ca e o zi atat de frumoasa si chiar mi-am zis: "Ce zi frumoasa si tu, Jules, chiar nu ai nici o grija pe lumea asta." By lunch, eram turbata de nervi, again ma simteam violata si expusa si simteam urmele de bocanci in sufletul meu ca jarul si toate astea pentru ca o cunostinta mi-a spus ca m-a vazut plangand de trei ori, dupa un barbat!! si ca am probleme. M-am rusinat, i swear. Un barbat cu care, per total, exceptand discutia de mai sus, cred ca am schimbat 30 de fraze in viata mea, din cate imi amintesc eu, si oricum fraze goale. Un strain ma cunoaste? Ma cunoaste?? Nu pot sa cred.
Toata dupa masa am facut exercitii de memorie, and here's the thing. Cei opt ani de zile de cand e el in Romania, acopera intreaga mea existenta romantica, asa ca evenimentele despre care el vorbeste, that allegedly happend, ar putea implica toti barbatii din viata mea. Dar nu am plans pentru toti, asta e clar. Si oricum, pentru cei pentru care am plans, daca am facut-o, daca m-am dat vreodata cu fundul de pamant, i did it quietly, nu in lume. E absurd... Cred totusi ca e o confuzie la mijloc. Adica... mi-as aminti, asa-i? Eu asa zic.
Abia astept lamuririle. Fie e o confuzie, dupa cum ziceam, fie e un bluff. A good bluff, given the fact that it got me so worked up.
Mi se intampla, cu siguranta, cele mai ciudate lucruri posibile... To the world, i live my life quietly... or do i?