Martie, marti.

Ascult Pink Martini. No hay problema. Asa ma si simt, ca si melodia asta. Fara versuri, infatuata, aroganta, sneackish yet light, ca o joaca. Dar, totusi, cel mai de pret lucru la melodia asta ramane faptul ca e fara versuri. E o melodie pe care o simt cum trece prin mine, fara sa lase nimic in urma. E o cascada de sunete, atat. Am ascultat-o toata ziua. E refreshing.
Nu mai vreau melodii cu versuri cu talc, nu vreau sa imi spuna nimic, nu vreau sa-mi transmita stari, sa-mi induca nostalgii, melancolii sau alte ganduri profunde. Nu vreau sa ma regasesc in nici o melodie. Am obosit sa simt. Vreau sa fiu anesteziata o perioada. Incerc sa ma educ sa nu mai fiu atat de analitica sau profunda. Iar daca am sa reusesc asta, am sa incep in a ma educa sa nu ma mai stradui atat de mult sa fiu fair play sau politically corect. Sunt overrated lucrurile astea, nu-ti aduc nici o multumire iar de cele mai multe ori lumea din jurul tau nu-ti raspunde cu aceeasi moneda. Vreau sa fiu rea, egoista, ignoranta, insensibila, sa le dau ca nuca in perete. Vreau sa fac umbra pamantului si atat, sa cresc ca o buruiana, sa ragai la masa daca am chef, sa dorm in gara. Vreau chiar sa fiu blonda!
Hai sa ne jucam un joc. Hai sa ne prefacem ca sunt cea mai goala fiinta umana, needucata, cea mai superficiala ever si mai dumb decat the dumbest bimbo ever. Pornind de la ipoteza asta, va rog sa nu aveti nici un fel de pretentii de la mine, pentru ca nu, nu am chef sa le onorez. Va anunt eu cand se incheie jocul. Am invatat un lucru: cu cat ai mai multe calitati sau straturi de ceapa ce esti, cu atat nu e suficient, pretentiile cresc, stindardul se ridica si mai sus. Asa ca hai sa ne jucam jocul asta, pentru ca eu nu mai am chef de pretentii, de nimic complicat sau care sa ma consume intr-un fel sau altul si de judecati gratuite. Am obosit sa fiu eu, dar ma educ in liniste. No hay problema.