De mai bine de o saptamana, simt cum da toamna tarcoale. Chiar daca temperatura in timpul zilei ramane undeva aproape de treizeci de grade, ceva s-a schimbat. Lumina e alta, seara aduce cu ea alte miresme, dimineata e mai racoroasa... “Altfel” si “mai” decat...? Decat vara, normal, cel mai apropiat punct de referinta… Simt ca vine toamna.
Se spune ca intregul organism se regenereaza o data la sapte ani. E o teorie care, chiar daca, in fapt, se pare ca nu e chiar atat de bine documentata, imi place. Imi place sa cred ca o data la sapte ani sunt alta. Nici o celula din organismul meu nu mai e aceeasi. Nu ramane nimic din ce cumulez in sapte ani. Ma lepad de tot si mi se da ocazia sa fiu alta.
Dupa doi ani de ritm de munca si de viata nebunesc si dupa forjari nenumarate ale fiintei mele, dupa experimentari de rollercoastere, cocktailuri Molotov, revolutii, democratii, Hiroshime - fizice, sufletesti, spirituale, intelectuale, rationale - mi-am luat o vacanta. Sapte zile de relaxare, sapte zile de soare si mare si sapte zile de lecturat. Mi-am reluat placerea de a-mi face culcus moale intre doua coperti, intre pagini, intre povesti, sa ma asez langa personaje si sa le traiesc vietile, sa-mi pun intrebarile lor si sa le ascult raspunsurile. Dupa sapte zile de facut asta, m-am intors acasa, cu mintea si sufletul usoare si cu pielea arsa. Am lasat pe malul Mediteranei ultimele firmituri de amar, frustrare, oboseala, venin ce se mai gaseau in sufletul meu si tot ce era cu minus. Pielea mea a luat o nuanta ciocolatie care de fapt, indiferent cat de bine arata si cat de mult cautam noi sa avem un bronz frumos, uniform si cat mai intens, e piele arsa care, in curand, va cadea. Stratul de piele bronzata se va duce si va duce cu el invelisul meu din ultimul an, celulele epidermei se vor regenera si vor iesi la lumina altele. Invelis care, recitind unele din posturile de anul trecut, a adapostit mult zbucium... (am fost tentata sa continui cu „pentru nimic”, dar as fii facut o nedreptate... mi-au servit toate ce le-am trait - am aflat cine sunt: ce-mi place, ce nu-mi place, ce vreau, ce nu vreau, ce accept si ce nu, pe cine tin aproape, pe cine nu; pot parea multe revelatii pentru un singur an, dar asa simt). Comprim totul si decid ca, in ciuda faptului ca sunt acum rezultatul unui proces de igienizare interioara ce a inceput undeva pe la sfarsitul primaverii, cele sapte zile de vacanta sa fie cei sapte ani in care organismul se regenereaza, pentru ca ele au desavarsit procesul de a fi alta. „Alta” decat...? Decat cea din vara, din primavara, din iarna, din toamna trecuta... Fac sfarsitul acestei veri, a douazeci si cincea vara a vietii mele, revelionul meu. Inchei acum un an si sunt alta. Si iau cu mine doar cele bune.
Simt ca vine toamna si zambesc. O astept, e cel mai asezat anotimp. Asa cum spune Albert Camus “In the midst of winter, I finally learned that there was in me an invincible summer.”, asa simt eu ca, in mine, creste un anotimp invincibil... toamna, iarna, primavara, vara... nu conteaza. E anotimpul meu. Sper ca anul care incepe acum, sa nu-mi mai aduca in cale oameni care sa incerce sa ma convinga contrariul. Tuturor acelora le urez "Ramaneti cu bine". Cu un zambet pe buze, va spun farewell... LA MULTI ANI!!!
Se spune ca intregul organism se regenereaza o data la sapte ani. E o teorie care, chiar daca, in fapt, se pare ca nu e chiar atat de bine documentata, imi place. Imi place sa cred ca o data la sapte ani sunt alta. Nici o celula din organismul meu nu mai e aceeasi. Nu ramane nimic din ce cumulez in sapte ani. Ma lepad de tot si mi se da ocazia sa fiu alta.
Dupa doi ani de ritm de munca si de viata nebunesc si dupa forjari nenumarate ale fiintei mele, dupa experimentari de rollercoastere, cocktailuri Molotov, revolutii, democratii, Hiroshime - fizice, sufletesti, spirituale, intelectuale, rationale - mi-am luat o vacanta. Sapte zile de relaxare, sapte zile de soare si mare si sapte zile de lecturat. Mi-am reluat placerea de a-mi face culcus moale intre doua coperti, intre pagini, intre povesti, sa ma asez langa personaje si sa le traiesc vietile, sa-mi pun intrebarile lor si sa le ascult raspunsurile. Dupa sapte zile de facut asta, m-am intors acasa, cu mintea si sufletul usoare si cu pielea arsa. Am lasat pe malul Mediteranei ultimele firmituri de amar, frustrare, oboseala, venin ce se mai gaseau in sufletul meu si tot ce era cu minus. Pielea mea a luat o nuanta ciocolatie care de fapt, indiferent cat de bine arata si cat de mult cautam noi sa avem un bronz frumos, uniform si cat mai intens, e piele arsa care, in curand, va cadea. Stratul de piele bronzata se va duce si va duce cu el invelisul meu din ultimul an, celulele epidermei se vor regenera si vor iesi la lumina altele. Invelis care, recitind unele din posturile de anul trecut, a adapostit mult zbucium... (am fost tentata sa continui cu „pentru nimic”, dar as fii facut o nedreptate... mi-au servit toate ce le-am trait - am aflat cine sunt: ce-mi place, ce nu-mi place, ce vreau, ce nu vreau, ce accept si ce nu, pe cine tin aproape, pe cine nu; pot parea multe revelatii pentru un singur an, dar asa simt). Comprim totul si decid ca, in ciuda faptului ca sunt acum rezultatul unui proces de igienizare interioara ce a inceput undeva pe la sfarsitul primaverii, cele sapte zile de vacanta sa fie cei sapte ani in care organismul se regenereaza, pentru ca ele au desavarsit procesul de a fi alta. „Alta” decat...? Decat cea din vara, din primavara, din iarna, din toamna trecuta... Fac sfarsitul acestei veri, a douazeci si cincea vara a vietii mele, revelionul meu. Inchei acum un an si sunt alta. Si iau cu mine doar cele bune.
Simt ca vine toamna si zambesc. O astept, e cel mai asezat anotimp. Asa cum spune Albert Camus “In the midst of winter, I finally learned that there was in me an invincible summer.”, asa simt eu ca, in mine, creste un anotimp invincibil... toamna, iarna, primavara, vara... nu conteaza. E anotimpul meu. Sper ca anul care incepe acum, sa nu-mi mai aduca in cale oameni care sa incerce sa ma convinga contrariul. Tuturor acelora le urez "Ramaneti cu bine". Cu un zambet pe buze, va spun farewell... LA MULTI ANI!!!
1 comment:
Nu pot sa iti spun decat: "Buon giorno, Principessa!"
Post a Comment