Introspectiva printr-o incursiune in dulap

Am auzit si citit in ultimul timp de atatea ori clasicul sezonier „a venit, a venit toamna, acopera-mi inima cu ceva”, incat azi n-am mai rezistat tentatiei si am iesit la shopping, sa-mi acopar inima cu ceva... Am vrut pulovere maro, gri, mov pruna…e toamna, ce mai, te-mbraci in frunza ei…paltoane si botine...da, am visat botine. Si dupa trei ore, trecand peste complexul orasului mic, in care de cele mai multe ori te intorci de la shopping dezamagita ca, in ciuda faptului ca 70 % din magazine iti dau asta ca optiune unica, tu chiar nu vrei sa arati ca o pitzipoanca, si dupa ce mi-am dorit, de cel putin trei ori, ca vanzatoarele din Romania sa lucreze pe comision din vanzari, ca sa le pot spune ca Vivian: “You people work on commission, right? Big mistake. Big. Huge.”, nu pentru ca n-au vrut sa ma serveasca ci pentru ca au facut-o atat de prost, am gasit ce cautam... Mi-am acoperit inima cu rochii din lana fina, pulovere, paltoane si mi-am incaltat picioarele cu botine negre de lac.
Am ajuns acasa si le-am asezat in dressing. Da, am dressing. Multe femei isi doresc unul, unul enorm in care sa-si ingroape veniturile. Eu am un dressing. Mare. Walk-through. E totusi neincapator... Si da, ii lipseste pe usa semnul: “Aici sunt banii. Aproape toti banii...” Daca ar scrie asta pe usa lui, poate tata, de exemplu, nu m-ar mai intreba ce stiu eu sa fac cu atatia bani, bani pe care-i muncesc tot eu, de altfel. Nu fac economii ca nu fac si punct. Economie pentru mine inseamna sa pun azi deoparte x lei la care maine cu siguranta am sa le gasesc o intrebuintare mai mult decat potrivita. Se zice ca nu-i asa de rau sa fii tanar si sa n-ai bani, e rau sa fii batran si sa n-ai. Mai am pana cand sa ma gandesc ca va veni batranetea si n-o sa am bani sa o traiesc. Revenind la dressing-ul meu…dressing-ul meu e plin de amintiri frumoase. Haine ce se confunda cu momente, trairi, senzatii si sentimente. Am in el asezate frumos, pe umerase, prima zi de facultate la Timisoara, nunta colegei mele de banca din liceu, marea, banchetul de finalul facultatii, primul photo shooting, ziua mea de nastere de anul trecut, Milano, Verona, Cluj, Straja, Craciunul trecut, concertul lui Lenny Kravitz…sarutari, imbratisari, povesti, rasete…toate pe umerase sau pe-un raft in dressing-ul meu: rochii, pulovere, blanuri, palarii, caciuli, esarfe, fuste, tricouri, paltoane, salopete, pantofi, camasi... Asta pentru ca asa cum avem o memorie olfactiva, asa sunt anumite haine carari spre momente din viata ce le-ai trait…sau poate doar pentru mine, accept si asta. Si uite asa, haine, simple haine, devin in timp amintiri frumoase… Pentru ca doar pe cele frumoase ti le amintesti. Pe cele urate reusesti, cumva, sa le sufoci, sa le imbotesti si sa le uiti...Si pentru ca ajunsa acasa cu rochii din lana fina, pulovere, paltoane si botinele negre de lac si dupa ce le-am asezat in dressing langa alte rochii, pulovere si paltoane, mi-am dat seama ca nu aveam nevoie de nimic din tot ce-am cumparat…era vorba de altceva…era nefericirea mea care cerea sa fie imbracata in haine noi. Si am imbracat-o, i-am dat ce a cerut… Si abia astept ca hainele noi sa devina amintiri frumoase… Dar in botine, in botine imi pun cea mai mare incredere… pentru ca ele n-au fost cumparate nici macar sa walk all over you, ele au fost cumparate sa walk pass you, away from you... Si abia astept sa ma duca spre amintiri frumoase pe care sa le asez in dressing si de acolo, complice, sa-mi zambeasca...