Saturday, November 15, 2008

Imi strang jucariile si plec... nu ma mai joc cu tine


Leeloo stie. Amelia are dreptate.
M-am trezit ieri dimineata cu un gand in minte, un ultimatum. Ca sa continui una dintre analogiile Ameliei, aveam in fata o farfurie goala si am decis ca, daca pana in dimineata zilei de azi nu se umple, am sa o sparg. E o farfurie foarte enervanta, credeti-ma. E goala de doi ani. De doi ani merg cu ea spre bufet, astept la coada, platesc si ma intorc cu ea tot goala... nu primesc nimic. Asa o farfurie goala nu am mai avut niciodata, dar de atat de mult timp o am in fata incat, atunci cand simt ca mi-e foame, ma intorc instinctiv catre ea. Ironic, asa-i? Sa-ti fie foame si sa te gandesti la o farfurie goala... Deloc constructiv. Amelia are dreptate. Sincer, nici nu stiu cum ar arata farfuria asta plina. Poate de aceea m-am inselat, in nenumarate randuri, ca ea ar fi pe punctul de a se umple. Si am parcurs de atatea ori drumul spre bufet... Ce sa zic? Mi-am auzit numarul strigat si de fiecare data am crezut ca poate, poate asta e drumul norocos. I-am dat fiecarui drum sansa de a-mi potoli foamea. Dar de ce m-am dus la acelasi bufet neprietenos timp de doi ani de zile? E ca si la poker. Indiferent ce mana am, nu ma pot abtine sa nu platesc sa vad toate cartile intoarse, pentru ca da, cred in posibila sansa de castig adusa de ultima carte intoarsa. Si platesc pentru ea... I know, i am a lousy poker player... Si da, fiecare drum spre bufet se termina cu „No more soup for you!!!” God damn it, what did i do wrong, now?!? ... frustrating guy, this soup natzi. Deci, multe multe drumuri spre bufet. Leeloo stie.
M-am trezit azi dimineata cu un gand. M-am gandit la blank si la rogvaiv, la ping-pong, la squash, la lalele, la tango, la sosete trase pe maini, la perle, la panselute... Leeloo stie. Mi-a venit in minte No need to argue anymore. There’s no need for nothing anymore in capitolul asta. Am obosit, m-am plictisit, sunt sictirita. Mi-a sunat melodia in minte ca un oximoronic lullaby matinal, parca menit sa-mi adoarma simturile, sa ma linisteasca si sa ma anestezieze pentru rezultatul ultimatum-ului. Da. AM SPART FARFURIA. Am facut-o tandari. Cam de o mie de ori, pe replay, over and over again. Am dat-o de toti peretii. Nu o mai suport... gata. Amelia are dreptate. I gave all i could and it left me so sore, zice melodia celor de la Cranberries. Eu poate nu am dat tot, dar am dat tot ce eram dispusa sa dau. For my natzi, nu mai am nimic de dat, sunt goala. Daca urli in mine, se aude ecoul, vorba lui Craioveanu. Si interesant, sa fii gol e un sentiment revigorant. Ma simt ca dupa o revolutie, am un sentiment de democratie. Sunt libera. (recunosc, am ezitat intre a alege punct sau semnul intrebarii.) Si daca my natzi va vrea vreodata sa-mi serveasca supa, guess what? N-am farfurie!!!!!!!!! So, boo-hoo with you and your soup.
Sunt omul care are nevoie de inceputuri clare si finaluri pam!pam!. Aici functionez pe principiul alb si negru. Fara gri. Asa ca, albul si negrul trebuie sa aiba margini clare de delimitare. Gri, nu exista... Ei bine, eu acum am ajuns la negru. Deci se cere un pam! pam!. Intrebarea e urmatoarea: the need for closure e parte din cura sau din boala? Cum nu as vrea sa ma risc si sa alunec in alternativa, am decis ca acest post sa fie my closure. Nu caut doi ochi carora sa le spun: ”Gata. Nu mai vreau goana dupa vant. Nu mai am rabdare. Nu mai vreau sa stau la inca o coada. Mi-e foame si farfuria mea ramane mereu goala!!! To all the things i felt and to all the things i longed for, to all the love i grew, i say my farewells.” Nu caut doi ochi carora sa le spun toate astea pentru ca nu caut un eventual plot twist. Am ajuns la deznodamant, nu mai tesem fire narative. Was it all a waiste of time? Da. Leeloo stie.
Will i forget in time? Da, clar. Cu siguranta, la un moment dat, am sa ma amuz stanjenita si de farfurie si de my natzi si de toate astea. Sooner or later. You’ll always be special to me – sincer, sper ca nu. Asta ar fii un gri... Daca e alb, trebuie sa fie cel mai alb alb, iar negrul nu poate fi altfel decat absolut. Asa ca, sper sa ajung sa ma uit la tine cu detasarea cu care ma uit la o vaza. Atat. Nu zic asta din disconsideratie, ci pur si simplu pentru ca o vaza e atat de prietenoasa si deloc complicata. Si chiar nu ma impresioneaza... Amelia are dreptate. No need to argue anymore.
Imi pun closure-ul in bratele blogului, care, de fapt, stiu ca sunt bratele unor prieteni. Unii stiu despre ce vorbesc, altii probabil deduc. Dar cel mai important lucru e ca sunt brate carora le pasa si le multumesc pentru asta. Asta e ultimul meu post taged „love”, asta daca posturile mele ar fi taged... We don’t bitch-about here, aici ne jucam.


Ramane de vazut un singur lucru... Maine, cu ce gand ma trezesc? Leeloo, ai legatura...


P.S. Ca sa inchei intr-un ton nu chiar atat de grav, un prieten, dupa ce a citit postul „Introspectie printr-o incursiune in dulap” a apreciat ca ma pricep sa scriu despre fashion... sunt convinsa ca in urma acestui post, va fi incantat ca am inceput sa scriu despre gastronomie... in cazul asta, Amelia stie.

6 comments:

Amelia said...

Dintotdeauna mi-am spus ca nu imi place sa am dreptate. De ce? Pentru ca eu sunt mereu cea fatalista, mereu cea care crede ca daca e vreo sansa ca ceva sa meara prost, va merge prost, pentru ca eu sunt mereu cea a dracu si transanta. Desi de fiecare data cand am dreptate imi vine sa tip asa, in gura mare "HA! TOoooooold ya!!!", de fiecare data ma abtin, pentru ca stiu ca nu e cazul. Poate daca as avea incredere in lucruri frumoase, as putea sa o spun. Eh, azi ar fi momentul pentru un "Told ya!" Da, aveam dreptate, si stiam. Nu, nu mi-am dorit sa am dreptate.

Ce ma bucura insa enorm este faptul ca desi am citit un epilog, l-am inteles si l-am simtit ca pe un prolog. God speed, cookie, God speed!

Muahs,
Amelia

Amelia said...

I re-read you. I got all mooshy and teary now. WTF?! WHO/WHAT am I teary for? :O

Jules said...

amelia, do not say you got all mooshy and teary after reading this... TU nu ai voie sa get like that after reading THIS... tu trebuie sa zici vant in vele, da?! ...please?

Jules said...

ah! si pe langa vant in vele, you must say: WOMAN, PULL YOURSELF UP BY YOUR BOOTSTRAPS!! :))

Amelia said...

God speed, darling, God speed :p

Anonymous said...

This post is the longest metaphor I've read in quite some time...